Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
6 mai 2009 3 06 /05 /mai /2009 16:48
 Primu premiu 2008 in a catiguria raconti :

    I preti è u pallò di Antone Acquaviva.

 
Ava ch’elli so scorsi l’anni, mi pare chi vi possu cuntà perche, un ci è piu una partita  di pallo u quindeci d’aostu tra i paesi di San Tumasgiu e di San Petru. Oh, di sicuru, un so micca quessi i veri nomi. Ma, saperete chi, tornu ogni tantu in questa pieve  et un vogliu riceve qualchi bastunate per avè lampatu in piazza, storie un pocu vergugnose chi i vechji vulerianu sminticà. E cume sti vechji so sempre pronti a falle falà, parlaremu, si vo vulete di San Tumasgiu e di San Petru.
 
Oghje, so duie borghi addrumintati ma a l’epica, eranu pupulati e bell’attivi. Ognunu avia a so chjesa e u so prete. A vi dicu, chi stu puntu è impurtante per cio chi a da vene.
 
Dunque, u quindeci d’aostu per l’ « Assunta Gloriosa », ci era a messa di sicuru, e un bellu pranzu e dopu, quandu u caldu era menu forte, versu cinq’ore, una partita tra e squadre di San Petru et San Tumasgiu. Duie o tre ghjorni nanzu, smachjavanu un tarrenu indé un locu situatu a pocu pressu tra i duie paesi. Perche u pallo ? Umbeh, mi pare chi i a reputazione di Sansonetti e di tant’altri ne avia fattu nasce u gustu. Ma era sopra tuttu un manera di sorte in famiglia, di finisce a festa a l’infora e, l’avete capitu, l’assicurenza per quelli ch’avianu da vince di pudè macagna quelli ch’avianu persu. E quessi qui, aspettavanu a so rivincita e tuttu era d’incantu ! Di bellu ghjocu un si ne parlava. U pallo era piu  spessu fora chi nentru e quandu ci era qualchi bellu colpu, era piu l’azardu chi a tecnica. E cume, i ghjucadori eranu piu sgalabati l’unu chi l’altru, i « scopi » per un di « les buts », eranu numarosi e quandu unu marcava, tuccava a l’altru di risponde subitu. Un chjama risponde incu un pallo ! Cusi l’onore era salvu e fistosu l’umore.
 
Iè ma..l’annu nanzu l’affaru chi vi vogliu spiegà, e cose si n’eranu andatu di male. A squadra di San Tumasgiu s’era prisintata incu un novu ghjucadore. A figliola di Battista, maritata in cuntinente, s’era affacata in paese per e vacanze chi vulia prisintà u so maritu a a famiglia. E u ghjovanu, ellu u pallo, un manighjava. Di sicuru, l’avianu subitu pigliatu in squadra quante un’arma sicreta.
 
I Sanpetracci un n’eranu tantu statu da capisce. U merlachjone si tenia a mezzu tarrenu, aspittandu u pallo e appena ricossu, avia corsu sin’ e gabbie di San Petru, schivandu l’unu, evitandu l’altru, squassandu u terzu ..per marcà u primu puntu. U tintu bardianu chi si chjamava Ghjuvan Battista, mancu un n’avia scusicatu. U pullastru cuntinentale curria cusi prestu ch’ellu paria a palla di u fucile e cambiava di direzzione quante un cane chi cerca da parà i calci.
 
Una mezz’ora scorsa, u spusatu ne avia sciaccatu quattru, tutti listessi. I tinti Sanpetracci eranu sfundati  e ci vole da dilla, puru umiliati. E macagne crudele si sentianu. Appuntavanu l’anche ma l’altru, veru fullettu, saltava quante un caprettu. « Incitatelu ! » mughjavanu l’arrabiati di San Petru, fatelu cascà, aio semu a a risa….Ma un ci era nulla da fà. U tipu senza capisce ch’ellu pigliava belli risichi cuntinuava a fali scimisce. Pocu nanzu u mezzu-tempu, torna un puntu ! Ghjuvan Battista era surtitu di a gabbia quante un scemu, l’anche aperte chi parianu  furbici per taglialu ma stu diavulu di ghjucatore l’avia schivatu una volta di piu. Avia fattu passà u pallo tra l’anche di u so adversariu  e in vece di stà zittu, avia mughjatu in francese « Petit pont ! !».. Pare ch’ellu seria cusi ch’omu chjama stu colpu particulare.. Ma..Ghjuvan Battista u francese u capia a pocu pressu quante lu capia u pallo. Puru male ! I spettatori l’avianu intesu mughjà « m’a trattatu di petit con » prima ch’ellu saltessi nant’a lu tintu disgraziatu per sciaccali una frambata di ligenda.
 
L’azzufu era statu generale chi i San Tumasginchi s’eranu subitu affacati per aiutà. Di sicuru i San Petracci un l’avianu lasciati fà chi eranu puru nervosi .L’arbitriu, prim’adjuntu mi pare, chi vulia fà u paceru s’era fattu tribbià anch’ellu e tutti, ome e donni, vechji i zitelli s’eranu techjati di colpi, di schiaffi,  pilatoghje e altri  calci. A partita s’era arristata subitu ma tra i duie paesi, l’ambiante era divintuta puzzicosa.
 
I ghjorni, settimane e mesi dopu, ogni volta chi l’unu o l’altru si truvavanu, una macagna di troppu, una parullaccia e torna a Vignale..baruffa. U peghju era per stu tintu Ghjuvan Battista, v’arricurdate u bardianu, ch’un pudia vede un Sanpetracciu senza sentesi dumandà, s’ellu era passatu per u « petit pont ». In francese, incu l’accentu pinzutu ! Un girava piu u cantone e un parlava chi di vindetta. Vindetta ! A partita da vene, prumittia di esse sanguinosa.
 
Pochi ghjorni nanzu quella rivincita, i duie prete, Prete Ghjuliu di San Petru e Prete Marcu Maria di San Tumasgiu s’eranu pigliatu apputamentu. D’accusentu per una cosa..ci vulia ch’ella tornessi a pace. Prete Ghjuliu s’avia pinsatu una cosa . Spieco a u son cumpare chi per impedisce l’inciuffate, tuccava a ellu di arbitrà. A ghjente un osaria mai proferi ghjastemi,  cumincià qualch’intuppu in presenza di un prete e sopra tuttu, un cuntestarianu mai e so sintenze, a ellu chi riprinsitava quantunque u Signore nant’a sta terra.
 
 Prete Marcu Maria era d’accusentu ma e regule  di u pallo un ne cuniscia manc’una acca. Un face nulla, ô cumpa, li rispundo tandu Prete Ghjuliu. U to sacristanu, stu bravu Pasquale, ellu i cunosce e regule, chi a ghjucatu a u pallo quand’ellu era a u liceu in Bastia.  Eppo sera vicinu da u tarrenu mentre a partita. Basta, chi quandu un sai micca cio chi tu ai da fà, chi tu pesi u ditu cume si tu dumandava l’avisu di Diu, e a tempu fighjularè prestu prestu a Pasquale, chi ellu ti fara capisce incu lu manu, a dicisione ghjusta ch’ellu ci vola da piglià. Quale a da criticà u ghjudiziu divinu ?
 
U quindeci d’aostu, incu un silenziu pisante, e duie squadre s’eranu prisintate. U cuntinentale s’era fattu scusà. Una scruchjetta assai diplumatica, diceremu. E squadre belle nervose avianu cuminciatu a partita, per un di u scontru, appuntandu piu vulinteri i schinchi chi u pallo. Subitu, Prete Marcu Maria avia adupratu a tecnica spiegata per Prete Ghjuliu. Faccia nice d’invucà u celu ma agguardava di sottu u sacristanu chi, discretamente, li facia vede u veru culpevule e li sussurava a decizione. L’arbitru, dunque, un si sbagliava mai o pocu.
 
Ma, i San Tumasginchi, un ci vole micca a pigliali per scemi. A sapianu bè, chi u so prete, a u pallo u ci cuniscia nulla. Avianu capitu bellu prestu chi l’arbitru un era micca in celu, ma indè u so gruppu. S’eranu tandu avvicinati di u tintu sacristanu e li avianu fattu capisce incu belle pittughjate induve si truvava u so interessu. Pasquale, di Corneille u scrivanu francese un ne avia mai intesu parlà. A curnachja era per ellu st’acellu neru chi vola in banda a sera vicinu a a petra di l’Arimone. Ma, a so scelta corneliana, si omu si po di,  fu prestu fatta. Tra una concia e e regule, un ci era tantu da scumbatte. E cusi, a sapete ch’ellu si torce spessu u nasu di a ghjustizia. E pianu, pianu, l’arbitratu di u Prete era divintutu assai urientatu. Pudianu fà cio ch’elli vulianu i San Tumasginchi, Prete Marcu Maria pisava u ditu e li dava sempre raggio ! I Sanpetracci eranu casticati quand’elli minavanu ma dino quandu li ricivianu. E piu viaghjava l’affaru, piu ne pigliavanu.
 
 
Prete Ghjuliu un cuniscia nulla a e regule ma ancu un cecu si seria avvistu chi l’inghjustizia s’era impatrunita di a partita. Era ancu impauritu in veru chi st’inghjustizia si pigliava a forma uffiziale di un decretu divinu annunciatu da un prete !
 
L’abitanti di i duie paesi anu tandu vistu una cosa incredibile ! Un prete saltandu in furia nant’a u tarrenu, agguantandu un altru prete per techjalu di colpi  mughjandu a tempu « ti ne era rimessu a Diu e ava se in manu di Satanassu ! ! » L’altru ch’un pudia capisce ch’avia sempre seguitatu i cunsigli di u sacristanu, un s’era micca lasciatu fà. I duie prete si vultulavanu, cimicandusi, fragandusi..basta..un azzuffu di quelli. Vergugnosi, i paesani l’avianu, in fattu fine, separati et ognunu era turnatu in casa soia..a a mutesca.
 
Ninsunu un vulia piu sente parlà di st’affaru ch’un seria surtitu di u cantone ma Prete Ghjuliu, sicuru di qualchi colpu di u diavulu, si n’era falatu in Aiacciu per dumandà a u sgio Vescu ch’ellu sia fattu un scunghjuramentu per  u so cumpare. Monsignore X, amparatu dopu une inchiestra, avia allora pruibitu chi u pallo, strumentu di discordia, sia torna praticatu in questa regione. Avia dino ordinatu a i duie preti di fà penitenza e di racunciassi. Ma a verita cumanda e so obligati di di chi, u si so piu parlatu sin’a so morte.
 
Partager cet article
Repost0

commentaires